Dacă-ți place, spune și altora

Dacă-ți place, spune și altora

Depresia este cea mai frecventă tulburare psihică. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estima în 2004 că ,la nivel mondial,erau 121 de milioane de persoane afectate de depresie. Mai mult, H.Ey considera că  în 87% din cazuri, bolile somatice se asociază cu stările depresive,ele fiind însă deseori ignorate  în cadrul consultaţiilor medicale,din cauza frecvenţei lor ridicate.

Depresia ocupă locul doi inclusiv pe lista celor mai întâlnite afecţiuni medicale, în cadrul categoriei de vârstă 15-44 de ani. Conform statisticilor internaţionale, între 15 şi 25% din populaţia generală este afectată de episoade depresive cel puţin odată pe parcursul existenţei. Specialiştii de la Bethesda Public Health  Institute avertizează că anul 2020, depresia va fi a doua cauză a suferinţei globale, calculată pentru toate vârstele, după hipertensiunea arterială.

Depresia se caracterizează prin dispoziţie tristă, pierderea interesului sau a plăcerii, sentimente de culpabilitate, stimă scăzută de sine, tulburări ale somnului, apetitului şi ale libido-ului, slabă capacitate de concentrare şi lipsa energiei. Toate acestea contribuie la dezangajarea persoanei din activităţile obişnuite. Cea mai importantă complicaţie a depresiei o reprezintă însă suicidul. La nivel mondial, în fiecare an, au loc 850 000 de sinucideri, peste 60% datorându-se depresiei.

Deşi depresia poate fi depistată încă din stadiul incipient, doar 25% dintre persoanele cu depresie primesc tratament adecvat: antidepresive, psihoterapie şi consiliere. Multe persoane nu se prezintă la medic ca urmare a lipsei resurselor şi a informaţiilor, precum şi a stigmatizării asociată bolilor mentale care includ şi depresia.

Studiilor ştiinţifice au arătat că depresia deteriorează profund viaţa indivizilor. Persoanele afectate se plâng de insatisfacţii pe plan profesional, relaţional, familial şi emoţional, iar capacitatea de a se bucura este foarte scăzută. Persoanele cu depresie nu îşi mai pot îndeplinii obligaţiile de serviciu şi nu se mai preocupă de treburile casnice.

Tulburările depresive nu au doar implicaţii ce privesc viaţa individului, ci afectează întreaga societate. În 1990, în SUA, s-au realizat studii extinse pentru a surprinde dimensiunile costurilor determinate de depresie. S-a ajuns la concluzia că  70% din sumă a fost determinată de  pierderile cauzate de natura invalidantă a bolii şi doar 30% a reprezentat costul tratamentului depresiei. Aceleaşi studii au arătat că mortalitatea, în rândul persoanelor depresive, creşte cu 17%.

Stresul psihic este incriminat ca fiind unul din factorii cei mai importanţi care declanşează tulburări depresive. În perspectiva psihologia dezvoltării umane, factorul stres, care apare în mica copilărie, poate avea efecte pe termen lung, contribuind la depresia adultului. Rolul experienţelor precoce de viaţă în psihopatologia adultului, a fost subliniat şi de psihanaliză. Numeroase studii au demonstrat că abuzul fizic sau sexual al copilului, abandonul, lipsa părinţilor, separarea precoce de aceştia reprezintă factori generatori de stres care au fost deseori identificaţi în declanşarea depresiei majore.

Reabilitarea şi reinserţia socială a persoanelor cu depresie reprezintă o sarcină dificilă care presupune o bună colaborare între specialişti din domenii diferite: psihiatrii, asistenţi medicali, psihoterapeuţi, consilieri, psihologi şi asistenţi sociali.

Prezenţa asistentului social în echipa multidisciplinară se impune ca urmare a necesităţii reintegrării optime a persoanei în mediul său familial şi socio-profesional. Sarcinile asistentului diferă în funcţie de locul în care îşi desfăşoară activitatea. Dacă acesta lucrează în spital, munca de asistenţă socială presupune identificarea nevoilor psiho-sociale, încurajarea beneficiarului. În comunitate, activitatea asistentului social, presupune intervenţia la nivelul a trei sisteme:

  • individul,
  • familia persoanei,
  • comunitatea în care trăieşte persoana.

În ce priveşte munca directă cu individul, asistentul social trebuie să evalueze nevoile sale specifice în cadrul uneia sau mai multe întrevederi, iar pe baza evaluării se întocmeşte un plan de intervenţie. Acesta ar trebui să conţină obiective ca găsirea unei slujbe care să corespundă potenţialului persoanei, obţinerea unor drepturi financiare, orientarea unui grup de suport, dacă este posibil.

O altă dimensiune a problemei, pe care asistentul social trebuie să o soluţioneze, este reprezentă de impactul bolii asupra familiei. În intervenţia la nivelul familiei, asistentul social poate îndeplini trei roluri:

  • de educator – furnizează informaţii privind natura bolii, posibila evoluţie a acesteia, tratamentul, modul în care pot fi prevenite recăderile.
  • de mediator – ajută la atenuarea şi stingerea conflictelor din interiorul familiei, minimalizând efectele negative asupra persoanei afectate de depresie.
  • de consilier, oferă ajutor în înţelegerea de furie şi teamă ce au apărut în urma declanşării bolii, în modul în care trebuie încurajat bolnavul şi accentuează importanţa păstrării atmosferei calme în familie.

Integrarea la nivelul comunităţii este greu de realizat deoarece persoana este percepută ca un pericol social şi etichetată ca nebună. Dată fiind această situaţie, asistentul social va întreprinde demersuri în vederea schimbării mentalităţii cu privire la persoana afectată şi va încuraja comunitatea să se implice în mod activ în ajutorarea acestor persoane. Dacă comunitatea manifestă atitudini negative de stigmatizare, legate de bolnav, atunci asistentul va trebui să intervină ca mediator între individ şi comunitate pentru ca acesta să fie tratat cu respect, ca oricare membru al colectivităţii.